ASUS ML239H & ML249H – Gemene, totusi… diferite [REVIEW]
Sa luam de exemplu prima serie de Sandy Bridge, multi dintre producatori s-au luptat cu serii intregi de placi de baza retrase de pe piata pentru a le face un update si a rezolva acea problema fictiva a chipset-ului care afecta doar o mica parte a produselor, si asta doar cu trecerea timpului. Despre placi de baza ASUS returnate in service nu am auzit prea multe. La fel se intampla si cu restul categoriilor de produse, de exemplu placile grafice, unde acesta reuseste sa lanseze dupa ceva vreme de la aparitia cipului respectiv cele mai puternice si mai overclockabile modele, si bineinteles si acei monstrii ce poarta numele unor entitati mitologice, ARES (click pentru review) este doar unul dintre acestia.
Parerea mea este ca aceeasi abordare o au si monitoarele. Ziceam mai devreme ca notatiile ii incurca putin pe consumatori. Ei bine acesta este un exemplu destul de clar. Designo ML 239H este unul din capetele seriei si dispune de un panou IPS asemanator variantelor profesionale. Designo ML 249H nu reprezinta doar o diagonala cu 1 inch mai mare ci si o tehnologie diferita a panoului, MVA da data aceasta. Care sunt diferentele intre aceste doua modele si de ce am opta pentru unul si nu pentru celalalt, va las sa decideti voi dupa ce veti citi acest articol.
ASUS ML239H & ML249H – DESIGN
Cele doua monitoare prezinta o asemanare izbitoare din punct de vedere al constructiei estetice. Avem acelasi tip de design care se preteaza atat pentru birouri cat si pentru camine mai mult sau mai putine elegante. Ca si idee pentru cei care au mai citit articolele de pe site-ul nostru am mai realizat un review al unui monitor ce face parte din aceeasi serie, ML248H (click pentru review). Spre deosebire de acesta din punct de vedere al designului cele doua monitoare din acest review au partea din spate de culoare neagra, si nu alba. Partea frontala este ceva mai lata in zona inferioara, butoanele sunt dispuse pe partea din dreapta si sunt de tip touch, inclusiv cel pentru power, iar in partea din dreapta avem logo-ul ASUS. Destul de neobisnuit ca logo-ul producatorului sa nu fie pe mijlocul produsului, cel putin in partea din fata ma refer nu pe spatele acestuia unde este inscriptionat destul de mare si de vizibil. Imaginile de mai jos exemplifica mai bine decat cu vintele aspectul acestor doua monitoare identice din acest punct de vedere.
[album: http://playtech.ro/wp-content/plugins/dm-albums/dm-albums.php?currdir=/wp-content/uploads/dm-albums/asus_designo/|width=480]
Piciorul este identic cu cel al modelelor anterioare, este un picior elegant realizat din metal si acoperit cu plastic ce asigura o stabilitate destul de buna monitorului si un nivel de reglaje decent. Monitorul se poate inclina in fata la un unghi de 5 grade si pe spate la un unghi de 20 de grade. Mai mult nu cred ca era necesar pentru utilizarea de tip office. Nu avem optiuni de reglare in inaltime. Pe orizontala piciorul asigura si o rotire de aproximativ 20 de grade. Aceasta se poate realiza fara ca piciorul sa opuna rezistenta si fiind in acelasi timp foarte stabil. Destul de bine gandit sistemul si bine echilibrat din acest punct de vedere.
ASUS ML239H & ML249H – ACCESORII
Din acest punct de vedere al elementelor ce se afla in cutie nu avem foarte multe. Observam aici un alimentator asemanator unuia de notebook, fapt ce denota ca sursa monitorului este externa. Un motiv este in primul rand grosimea foarte redusa a monitorului ce ingreuna destul de mult introducerea sursei de alimentare la interior, racirea acesteia fiind ceva mai dificila. Este insa mai bine asa, avand in vedere situatia in care exista caderi de tensiune destul de dese si este posibil ca aceasta sa se arda. In acest caz costurile de reparatie implica cumpararea unei noi surse de alimentare undeva la 25-35 de lei, sau schimbarea acesteia rapid in garantie. Mai avem manualele de instalare, priciorul format din cele doua elemente ce au conectate deja suruburile pentru strangere si un cablu D_SUB precum si unui DVI-HDMI. Trebuie mentinut ca monitoarele nu dispun de port DVI.
ASUS ML239H & ML249H – SPECIFICATII
Urmatorul capitol din review-ul nostru il reprezinta specificatiile celor doua modele. Putem vedea astfel din tabel cel mai bine, diferentele majore dintre acestea atat din punct de vedere al dimensiunilor sau ale panoului. Specificatiile sunt cele oferite de producator si nu includ referinte despre contrast si luminozitate dintr-un singur motiv: dupa testarea acestora diferente tind sa fie destul de mari fata de cele specificate si am preferat sa nu le introducem. Nu va faceti o impresie gresita, marketingul este de vina iar testarea se realizeaza in alte metode, considerate atat de noi cat si de catre alte publicatii mult mai eficiente si mai demonstrative decat cele teoretice.
[table id=89 /]
Dupa cum observam in tabel diferentele se refera doar la tipul panoului si la dimensiunea monitorului precum si la greutatea acestora. Din punct de vedere al designului si accesoriilor, conectica cele doua sunt „gemene”.
IPS vs MVA – TEHNOLOGII
Un aspect destul de important ce trebuie clarificat destul de rapid este cum functioneaza fiecare tehnologie in parte si care sunt diferentele dintre acestea.
IPS – In Plane Switching (S-IPS / H-IPS) – Aceste panouri sunt considerate a fi cele mai bune pentru ca ofera o calitate mai buna a imaginii, culori mai apropiate de cele naturale si un unghi de vizibilitate mai bun al imaginii. Toate acestea vin insa cu un pret. De obicei monitoarele cu acest tip de panou sunt ceva mai scumpe. Sunt in special folosite pentru grafica, editare foto si video sau alte aplicatii ce necesite o reproducere cat mai exacta a culorilor. Panourile H-IPS, High Contrast IPS mai exact, ofera cel mai bun unghi de vizibilitate nativ, 178 de grade si cea mai buna reproducere a culorilor. Timpul de raspuns este insa mai scazut ca la TN sau MVA, din acest motiv nu sunt recomandate pentru gaming. Atentie deci pentru cei care detin o configuratie puternica a sistemului si vor sa beneficieze de un gameplay cat mai adecvat, nu alegeti un monitor cu timp de raspuns sub 6 ms, limita inferioara a panoului IPS. Panourile IPS pot fi identificate destul de usor printr-o nuanta purpurie cand sunt privite din laterala. Principalele minusuri ale acestora sunt timpul de raspuns mai ridicat contrastul mai scazut si pretul. Calitatea imaginii si reproducerea culorilor sunt insa niste calitati de neegalat.
MVA – Multi Domain Vertical Alignment – Este o tehnologie dezvoltata prima data de catre Fujitsu in 1998 si reprezinta un compromis intre TN si IPS, un hibrid care incearca sa insumeze calitatile celor doua tipuri de tehnologii intr-un singur panou. Rezultatul are insa si defectele sale, timpul de raspuns crescand considerabil fata de panourile IPS si TN. Ofera pe de alta parte un contrast mai ridicat decat IPS-ul si o reproducere mult mai buna a culorilor fata de panoul TN. Exista o problema comuna a panourilor de tip VA si anume aceea a modificarii drastice a culorilor si umbrelor cand panoul este vizionat din diferite unghiuri. Aceasta se intampla de obicei pe verticala de sus in jos. MVA-ul vine cu o tehnologie ce rezolva cat de cat aceasta problema, un strat exterior ce face mai putin vizibil acest aspect negativ. In comparatie cu TN-ul imaginea este mai dinamica, nivelul de negru este mult mai bun si mai agresiv si este mai ieftin de produs decat panoul IPS.
TN – Twisted Nematic – Este cel mai vechi tip de panou si bineinteles cel mai folosit de cand au aparut pe piata LCD-urile. Acestea sunt cele mai ieftine de produs si ofera un timp de raspuns de neegalat in detrimentul calitatii imaginii insa. De asemenea rata de contrast este cea mai scazuta in comparatie cu celelalte tehnologii si la fel este situatia si in cazul unghiurilor de vizibilitate. Acestea inca se mai folosesc pe o scara destul de larga in industrie mai mult din cauza pretului de productie. Stim bine ca o tehnologie devine din ce in ce mai ieftina de produs odata cu trecerea timpului.
ASUS ML239H & ML249H – CONSUMUL DE ENERGIE
Probabil unii dintre voi sunt curiosi de ce am abordat si acest aspect.Daca stam putin sa ne gandim putina economie nu strica nu? Decat sa cumparam un monitor de acum 2 ani cu un consum ridicat de energie, platim mai putin pe loc insa in timp pretul va fi mai mare, se recomanda un monitor de tip nou mai ales pentru acest aspect. Chiar daca e vorba de un singu monitor in casa diferenta de la 70W la 30W este destul de semnificativa nu? Ia ganditi-va daca e vorba de un birou cu 20-30 monitoare la care consumul se reduce sub jumatate. Probabil v-ati intrebat si acum putina vreme de ce au aparut monitoare cu diagonala de 18,5 inci si o rezolutie de 1366×768 cand deja pe piata cele mai cautate erau monitoarele de 22 si 24 inci FullHD. Motivul principal a fost reducerea costurilor de achizitie pentru companii si de asemenea al consumului de energie. Un astfel de monitor de 18,5 inci are un consum egal cu al unui bec aconomic, aproximativ 20 W.
[table id=90 /]
Dupa cate observam specificatiile producatorului sunt in majoritatea cazurilor peste nivelul maxim de consum masurat de noi. Modelul ML 239H la nivelul maxim unde producatorul specifica maxim de 40 W iar noi am masurat 32 W denota faptul ca specificatiile din fabrica sunt chiar mai mari decat valorile obtinute de noi. Ce se mai poate observa din tabelul de mai sus este ca, in ciuda faptului ca 249H are diagonala mai mare cu 1 inch, consumul de energie al acestuia este mai mic in aproape situatiile decat cel al panoului IPS. Diferente sunt mici insa notabile, demonstrand eficienta tehnologiilor mai noi. Ambele au de asemenea iluminare LED, de aici si valorile foarte reduse de consum. Atentie nu faceti confuzie, orice varianta de monitor sau televizor pe care scrie cu litere de o schioapa LED se refera la iluminarea panoului, modelele mai vechi aveau o iluminare de tip nenon care consuma mai multa energie desigur si provoca o serie de artefacte, zona cu intensitate mai mare a luminiii in special in partea de jos si in cea de sus pe orizontala. Avantajele unei iluminari LED sunt contrastul si luminozitatea mai ridicata, consumul de enrgie mult mai redus si o suprafata iluminata mai uniform fara pete de culoare.
ASUS ML239H & ML249H – OSD – ON SCREEN DISPLAY
Meniul de control prezinta din nou o serie de similaritati agresive intre cele doua modele. Mai bine spus acestea sunt identice. Acesta este disponibil prin apasarea butoanelor de tip touch din partea dreapta a monitorului. Surpriza placuta este ca aceste butoane se ilumineaza pe toata durata afisarii meniului fiind mult mai usor de gasit mai ales ca nu au un profil pe carcasa monitorului.
Primul meniu pe care am pus ochii nu este cel Splendid cu presetari de culoare ci meniul de setari al culorilor. Acesta permite selectarea manuala a nivelului de rosu, albastru si verde, precum si a nivelului de Gamma. Structura meniului este afisata pe doua coloane fiind astfel foarte usor de accesat celelalte functii. Al doilea meniu la care ne-am oprit este cel pentru corectia de imagine analog si pentru functia de scalare, asezarea imaginii perfect pe diagonala display-ului. Al treilea meniu mai interesant este cel pentru setarile generale, reglajul de volum pozitia si limba in care este afisat OSD-ul. Observam in ultima imagine un mod Eco, acesta reduce iluminarea panoului LED, scazand astfel consumul de energie la aproximativ 23 W pentru 239H si respectiv 20 W pentru 349H. Acest mode se poate folosi de asemenea la lucrul pe timp de noapte, imaginea fiind mai putin obositoare pentru ochi. Ultimele doua imagini reprezinta cele doua optiuni separate pentru Contrast si Luminozitate, optiuni disponibile direct din butoane fara a mai accesa meniul principal. Ambele modele au setat contrastul standard la 80% si luminozitatea la 49%.
[album: http://playtech.ro/wp-content/plugins/dm-albums/dm-albums.php?currdir=/wp-content/uploads/dm-albums/asus_osd/|width=480]
ASUS ML239H & ML249H- LUMINOZITATE SI CONTRAST
Cand vine vorba de aceste doua elemente in 99% din cazuri specificatiile producatorilor sunt peste cele masurate de noi. Probabil, sau in mod sigur ca aparatura lor este mult mai avansata si sofisticata decat colorimetrul si dispozitivul de masurare al luminozitatii pe care il detinem insa probabil exista si un procent din monitoare care se aliniaza la masuratorile facute de noi, nu am gasit nici unul insa nu sunt pesimist din acest motiv am lasat un procent deoparte.
Masurarea contrastului si a luminozitatii am realizat-o dupa calibrarea in prealabil a monitoarelor. Cel IPS, 239H a fost cel mai rapid in acest sens, pe cand 249H cu panoul MVA ne-a dat ceva batai de cap avand in vedere ca nivelul de rosu si de albastru nu vroiau cu nici un chip sa se alinieze. Am reusit in final dupa o ora de convingere sa il aducem pe linia de plutire, a doua calibrare fiind realizata mult mai rapid. Am realizat doua calibrari de culoare tocmai din acest motiv, pentru a o verifica pe prima care s-a realizat cu greu. Dureaza putin sa te obisnuiesti cu controalele meniului insa acesta nu este un motiv de ingrijorare. Pentru o imagine cat mai realistica se recomanda calibrarea macar la 6 luni a panoului pentru cei care nu folosesc programe de editare foto sau video. Pentru acestia minimul este de 3 luni. Aveti grija de asemenea ce drivere instalati, dupa instalarea acestora si a profilului de culoare este necesara o recalibrare.
[table id=91 /]
Nivelul de alb si de negru pentru ambele modele sunt foarte uniforme. Exista mici diferente de luminozitate in partile laterale unde lumina LED-urilor folosite ajunge putin mai greu. Imaginile de mai jos demonstreaza acest lucru insa stati linistiti, aceste diferente nu vor putea fi observate in folosinta. Acelasi lucru se intampla la aproape toate monitoarele de pe piata, facand exceptie cele profesionale.
ASUS ML239H & ML249H – CONCLUZIE
In urma masuratorilor am observat ca rezultatele sunt destul de apropiate de cele specificate de producator, atat pentru luminozitate cat si pentru contrast iar valorile sunt normale pentru un panou de tip IPS, vorbim de ML 239H. Pentru ML 249H situatia sta putin altfel, 2580:1 este o valoare destul de ridicata de contrast pe care nu ne asteptam sa o atingem. Este o valoare destul de ridicata avand in vedere ca in majoritatea cazurilor aceasta nu atinge pragul de 2000:1. ASUS se pare ca a facut o treaba destul de buna cu acest model avand in vedere ca se apropie foarte mult de valoarea specificata de 3000:1. Despre ML 239H nu am de asemenea decat cuvinte de lauda, este un monitor foarte bun pentru amatorii de prelucrare foto / video si de asemenea se preteaza foarte bine si pentru lucrul la birou sau chiar multimedia. ML 249H l-as recomanda celor carora le plac culorile vibrante, foarte puternice, insa ceva mai deranjante pentru ochi, este un monitor cu performante peste medie, iar ML 239H l-as recomanda pentru cei care petrec mai mult timpul in fata calculatorului si prefera imaginile mai calde, mai naturale. Sa fim totusi putin realisti, cand iesi pe strada nu vezi nicaieri culori atat de agresive. Singurul impediment al acestor doua modele ar fi poate imposibilitatea montarii acestora pe perete sau pe un stand pentru monitoare datorita lipsei standardului VESA, cele gauri pentru suruburi de pe spatele altor modele. Dar asta e doar o preferinta personala pe care presupun ca foarte multi dintre voi nu ati folosit-o sau nu o veti folosi niciodata. Pentru maniaci ca mine exista alte variante. 🙂
Mai am o singura mentiune de facut, timpul de raspuns este destul de dificil de masurat si avand in vedere ca nu am detinut momentan aparatura necesara acestui procedeu am trecut in tabel doar valorile specificate de producator. Din cate am inteles acestea nu difera prea mult de realitate, insa vom verifica si acest lucru cand vom avea ocazia.
Pretul pentru aceste doua „jucarii” este de aproximativ 850 Lei pentru ML 239H, cel cu panou IPS si de 10aproximativ 1060 Lei pentru ML 249H, cel cu panou MVA. Sincer sa fiu cel de 23 de inci imi face cu ochiul avand in vedere pretul la care se gaseste, mai ales pentru display-ul la calitatea acestuia.